Raiul din dormitor

Înainte să vă vină în cap tot felul de gânduri necurate, vă anunţ - cuvioasă toată - că titlul se referă strict la însănătoşirea aparatului meu de aer condiţionat. Asta după 8 zile de chin şi jale, dintre care majoritatea caniculare. Şi nu Focile au rezolvat problema, ci "asistentul" lor, Bart Simpson.

Cronologic vorbind, Focile au fost primele care au sosit la intervenţie. S-au prezentat cu două truse de scule, plus butelia de freon. O oră întreagă au moşmondit în jurul aparatului (atât în interior, cât şi în exterior), dar tot nu l-au putut convinge să răcorească atmosfera, nu doar să agite aerul fierbinte. Ultima tentativă au avut-o vineri, când au măsurat micul utilaj fir cu fir. Pe unde vine curentul, pe unde pleacă curentul, unde stă curentul. Şi-au folosit tot arsenalul de şurubelniţe, tensiometre, fire şi firişoare, după care au ajuns la o concluzie dureroasă pentru mine.

- Placa de reţea are o problemă!

- Şi nu o putem rezolva?

- Noi nu, dar poate electronistul nostru, mă anunţă Foca cea Mare cu importanţa micului om de afaceri cu doi angajaţi.

- Când o să facă asta?

- Doamnă, mi-e greu să vă spun. Problemele astea nu se rezolvă în 5 minute, îmi răsuceşte cuţitul în rană Foca cea Mare.

- Nici măcar de pe o zi pe alta, supralicitează Foca cea Mică, din poziţia de angajat principal.

Deja mă vedeam terminată fizic şi psihic de un weekend canicular, când sâmbătă, pe la ora 14.00, sună interfonul. Disperată de cele 30 şi ceva de grade pe care le aveam în toată casa, nici nu mă mai interesează cine este. Apăs pe buton şi gata! În mod sigur, sunt băieţii aceia care distribuie tot felul de pliante. Cine altcineva ar putea să fie... Dar m-am înşelat. În câteva minute, aud soneria de la uşă. Deschid larg şi îl văd pe el: copia fidelă a lui Bart Simpson. Spre marea mea bucurie, e prevăzut cu o trusă de scule enormă. Să fie chiar el, electronistul??? Inima îmi tresaltă în aşteptarea confirmării.

- Bună ziua! M-a trimis domnul Focă Mare să vă rezolv aerul condiţionat.

Îl îndrum spre locul în care stă îmbufnat aparatul, iar Bart începe să lucreze. Schimbă placa de reţea, verifică dacă mai e bun condensatorul, ia şi el la controlat fir cu fir, după care face testul final. DA-DA-DA!!!!! Funcţionează!!! Dar Bart nu este mulţumit.

- Nu-mi place cum se roteşte fan-ul! Merge prea încet, mă anunţă cu vocea unui chirurg care tocmai se pregăteşte să facă o operaţie pe creier.

- Să-l convingem să nu mai facă asta! îl încurajez.

Zis şi făcut, doar că - la un moment dat - Bart extrage din cutia de afară un fir urât, pe care îl înlocuieşte cu un fir frumos şi lucios. Nu pun întrebări, ca să nu enervez specialistul, mai ales că pare aproape de victoria finală. Căpăceşte cutia de-afară, căpăceşte partea din interior, semn că totul este rezolvat. Pune mâna pe telecomandă şi se declară mulţumit. Îi achit cât aveam de achitat, după care - femeie fiind, dar şi inginer - întreb: 

- Ce era cu firul acela chinuit?

- A, nimic... Era acolo...., bălmăjeşte Bart, în timp ce-şi strânge sculele.

- Am înţeles! Era un fir al nimănui, care hălăduia de colo-colo, iar când a văzut un aparat de aer condiţionat în cale, s-a gândit să se aşeze acolo şi să-şi facă şi el un rost, mai ales că remarcase o siguranţă suplă, cu picioare lungi, tocmai bună să o ia de nevastă.

Bart râde din toată fiinţa sa, dând din mâini şi tropăind. Mie îmi vine să-i dau o palmă după ceafă, pentru că mi se pare că nechează, dar nu se face să brutalizezi omul care tocmai ţi-a înfrumuseţat viaţa. Suprinzător, după ce trage bine aer în piept ca să se calmeze, mărturiseşte pe un ton conspirativ.

- Vă spun, dar nu mă ziceţi!

- Nu zic nimic, mai ales că m-aţi salvat de la chinuri inimaginabile!

- Focile au pus firul ăla acolo! Mi-au spus că au încercat o improvizaţie, dar că nu a ţinut, aşa că să vin eu şi să rezolv.

- Deci Focile au fost şi au rămas genul ăla de "meşterici" comunişti, care cred că şi o centrală nucleară poate fi reparată cu o liţă! mă încrunt profund capitalist.

- Dar nu mă ziceţi, vă rog frumos!

- Nu vă zic, dar vă întreb ceva: dacă vă pricepeţi atât de bine, de ce lucraţi cu ei, de ce mergeţi în urma lor ca să le reparaţi tâmpeniile?

- Pe cont propriu, nu aş face rost de nicio comandă. Eu stau tot aici, în cartier, nu am maşină, aşa că mi-e mai bine să lucrez în zonă. Dacă aş încerca să-i fentez, mi-ar face reclamă proastă şi nu m-ar mai chema nimeni. Nici nu ştiţi ce influenţă au Focile, îmi spune - şoptit - Bart, conştient că e bun, dar incapabil să-şi croiască propriul drum.

Aşadar monopolul Focilor de Asfalt nu e doar un mit. E o realitate. Îl conduc pe Bart la uşă, dar nu înainte de a face schimb de numere de telefon. Ştiu precis pe cine o să chem atunci când voi avea probleme tehnice şi îi comunic şi lui asta. Plus că îi fac promisiunea decisivă: dacă am nevoie de ajutorul lui, îl sun, dar nu-i dau drumul pe uşa din faţă, cu vedere la atelierul Focilor. Cobor şi-i deschid uşa din spate, de la ghenă. 

Ne luăm "la revedere" cu priviri de ilegalişti care tocmai au pus la cale sabotarea unei uzine. Cine ştie, poate reuşesc să sparg un monopol. Chiar dacă nechează, Bart Simpson e un tip care merită o şansă în cartier.